Poţi crea campanii de reduceri, folosind secţiunea “Cupoane de discount”.
Denumirea cuponului de discount
Tastează denumirea cuponului de discount. Aceasta denumire este vizibilă doar pentru tine. Poți folosi denumiri de genul „Campanie de Paște” sau „Black Friday 2024” etc.
Descrierea cuponului de discount
Tastează descrierea cuponului de discount. Această descriere este vizibilă doar pentru tine.
Codul cuponului de discount
Tastează codul cuponului de discount sau generează codul automat, dând clic pe butonul Generează. Acest cod de discount va fi comunicat clientului, care îl va folosi la plasarea comenzii. Poți seta propriul cod de discount sau poți genera automat unul.
Validitatea cuponului de discount
Poţi seta o perioadă de valabilitate pentru cuponul de discount. Pentru asta trebuie să bifezi căsuţa ”Valabilitate limitată” şi să alegi din calendarul afişat în partea stângă perioada în care doreşti să fie valabil cuponul. Cupoanele folosite în afara acestei perioade de valabilitate nu se vor aplica pe coșul de cumpărături.
Comanda minimă
Dacă vrei să setezi o valoare minimă de comandă pentru a se putea folosi cuponul de discount, bifează căsuţa “Comandă minimă”, apoi tastează suma.
Metoda de aplicare a cuponului
Poţi alege să extinzi aria de reduceri a cuponului şi la produsele care au deja preţul redus. Pentru asta, bifează căsuţa “Aplică şi la produsele care au deja un preţ redus”.
Restricții cupon
Este posibil să setezi restricţii pentru cuponul de reducere după categorie, producător sau poţi alege chiar o serie de produse pe care să le excluzi din aria de aplicabilitate a cuponului de discount.
Poți selecta una sau mai multe din următoarele opțiuni: Categorie, Producător sau Produs. Cuponul de discount se va aplica tuturor produselor care îndeplinesc cel puțin o condiție din cele selectate. Bifează căsuţa “Restricţionează cuponul de discount”, apoi alege criteriile dorite.
Astfel, dacă selectezi categoria “Tricouri” și producătorul “Adidas”, codul de discount va putea fi aplicat pentru toaye produsele din categoria “Tricouri”, dar si pentru toate produsele care au setat ca producător “Adidas”.
Salvează setările dând click pe bulonul Salvează. Dacă nu vrei să le salvezi, dă clic pe butonul Renunţă.
După ce ai salvat sau ai renunţat la setările făcute, vei ajunge din nou în pagina iniţială, unde vei vedea lista cupoanelor de discount.
Fiecare cupon poate fi editat sau şters, folosind meniul din partea dreaptă.
Lasă un răspuns